Marcus Aurelius – Către mine însumi

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cartea întâi

 

În această carte autorul enumeră toate lucrurile bune pe care le-a învăţat de la familie, de la apropiaţi şi de la profesori. De aici putem înţelege şi ce virtuţi preţuieşte: bunele moravuri şi stăpânirea firii, modestia şi caracterul bărbătesc, milostenia şi facerea de bine, viaţa simplă, neîmbelşugată, investirea în educaţie, ocuparea timpului cu activităţi utile, studiul filosofiei, studiul aprofundat, nu superficial, bunăvoinţa în împăcarea cu cei care i-au făcut rău şi se căiesc de asta, “libertatea voinţei şi păstrarea statornică şi neabătută a scopului”, preţuirea raţiunii, demnitatea, dispoziţia binevoitoare, ajutorarea prietenilor, tolerarea ignoranţilor, grija faţă de familie, iubirea faţă de copiii săi, respectarea profesorilor, dorinţa de a exista o singură lege şi libertate pentru toţi cetăţenii

 

Cartea a doua

 

Oamenii trufaşi, necinstiţi etc. sunt astfel din cauza ignoranţei lor, a necunoaşterii binelui şi răului. M.A. consideră că nu trebuie să ne îndepărtăm de aceşti oameni, fiindcă asta e ceva nefiresc, din moment ce noi trebuie să facem lucrurile împreună, aşa cum părţile corpului nostru fac totul împreună.

Îngrijorarea faţă de moarte nu are sens, fiindcă dacă există zei ei se vor ocupa de plecarea din această lume, iar dacă nu există faptul este oricum inevitabil şi nu-şi are rostul suferinţa gândului la moarte. Dacă zeii ar exista şi s-ar preocupa de soarta oamenilor, ei le-ar da şi mijloacele de a evita relele.

Orice lucru şi orice fiinţă se întoarce în natură prin descompunere, după moarte. Asta se întâmplă cu tot ce aparţine naturii şi de vreme ce elementele ei nu suferă niciun rău prin această transformare continuă, nici omului nu are ce să sufere rău în urma morţii.

“ce poate călăuzi un om? Un lucru şi numai unul: filosofia.” (p. 94)

 

Cartea a treia

 

Viaţa trebuie preţuită şi folosită fiecare zi din ea ca şi cum ar fi ultima noastră zi. Cu fiecare nouă zi ne apropiem de moarte şi de vremea bătrâneţii, în care puterile ne scad, dar mai ales începem să ne pierdem puterea de a judeca limpede.

Gândurile la ce fac ceilalţi trebuie îndepărtate, fiindcă nu trebuie folosite astfel clipele în care trebuie să ne ocupăm de “supravegherea propriei noastre puteri cârmuitoare”.

 

Cartea a patra

 

“Ceea ce nu face un om mai rău decât era nu-i face nici viaţa mai rea, nici nu-l vatămă din afară ori dinlăuntru”.

Omul trebuie să se ocupe doar de faptele necesare şi să-şi umple mintea doar cu gânduri necesare.

 

Cartea a cincea

 

Aversiunea faţă de plăcerile frivole este o calitate a omului.

Înţelepciunea este o calitate deosebită și este cea mai plăcută. Prudenţa, cumpătarea, dreptatea, tăria de caracter sunt de asemenea bune.

“Fericire are cel care şi-a făurit-o singur, prin propriul destin; iar un destin bun înseamnă o dispoziţie bună a sufletului, sentimente frumoase şi fapte bune.” (p. 121)

 

Cartea a şasea

 

Dorinţa de a face ceea ce e bine şi drept este de apreciat în sine. Dacă ceva stă în calea celui care are o astfel de intenţie el trebuie să primească piedica senin şi liniştit şi să o folosească drept prilej pentru exerctarea altei virtuţi. Dacă totuşi ajunge la rezultatul dorit este cu atât mai bine.

 

Cartea a şaptea

 

Orice binefacere trebuie văzută ca un bine făcut sie însuşi, fiindcă este conectat cu toate fiinţele raţionale, nu doar o fiinţă raţională printre alte fiinţe raţionale.

Gândul trebuie să fie la lucrurile bune pe care omul le are, nu la cele pe care nu le are, căci dacă cele pe care le are i-ar fi lipsit atunci le-ar fi căutat şi le-ar fi preţuit.

Ele nu trebuie însă preţuite nici peste măsură, fiindcă eventuala lor pierdere ar aduce multă suferinţă.

Există două principii ale alcătuirii omului: principiul social – în vreme ce fiinţele inferioare (animalele) există pentru a fi de folos omului, fiinţele superioare (oamenii) există pentru a-şi fi de folos unii altora; omul se înfrânează în faţa cerinţelor trupului, căci aceasta este partea animalică din om, iar el trebuie să fie dominat de partea raţională, care se foloseşte de trup, nu se lasă condusă de el, şi care este infailibilă.

“e nevoie într-adevăr de foarte puţin pentru a duce o viaţă fericită.” (p. 143)

 

Cartea a opta

 

La Marcus Aurelius întâlnim ideea de conformitate cu natura, de a face ceea ce e natural. Natural e să îţi porţi de grijă, să asculţi de limitele naturii (în alimentaţie etc.), nu să-ţi urmezi pofta de a exagera cu diverse plăceri.

“Mulţumirea omului este să înfăptuiască lucrările proprii naturii omeneşti. Astfel, e în conformitate cu natura omului să fie binevoitor faţă de semenii săi, să dispreţuiască mişcările simţurilor, să-şi formeze o judecată dreaptă după aparenţe vrednice de crezut şi să observe mereu natura universului şi lucrurile ce se petrec în el.” (p. 149)

Ceea ce omul percepe ca fiind o nenorocire este de fapt o fericire, căci îi oferă ocazia de a-şi manifesta virtuţile (dreptatea, mărinimia, sinceritatea, moderaţia …) chiar şi în clipele grele. Dacă nu ar fi pus la încercare omul nu şi-ar arăta adevărata putere şi măreţie pe care voinţa şi raţiunea i le conferă.

Viziune teleologică: totul a fost făcut de natură cu un scop. Dacă omul poate indrepta ceva rău este foarte bine, dacă nu stă în puterea lui nu are pentru ce să se plângă, fiindcă acel lucru serveşte scopului pus de natură.

Omul este dator să îşi organizeze viaţa până în cele mai mici detalii şi chiar dacă ceva din exterior îi este potrivnic, nimic nu îl împiedică să îşi păstreze capacitate ace vine din interior de a acţiona drept, cumpănit şi prudent.

“În alcătuirea animalului raţional nu văd nicio virtute care să se opună dreptăţii; dar văd o virtute care se opune iubirii de plăceri, iar aceasta este cumpătarea.” (p. 151)

Lucrurile exterioare ne afectează şi ne fac nefericiţi pentru că noi adăugăm gândurile şi interpretările noastre aparenţelor. Un eveniment sau o simplă întâmplare ori fapt capătă dimensiuni tragice pentru că noi i le cultivăm lamentându-ne, când de fapt ar trebui să le luăm drept ceea ce sunt: aparenţe (în sensul de manifestări ce nu au valoare în sine, ci valoarea le-o adăugăm noi). (p. 153)

Nefericirea unui om nu este provocată de viciul altuia, fiindcă fiecare om, deşi face parte dintr-o comunitate căreia trebuie să-i fie util, are totuşi o “putere conducătoare” independentă. Viciul e dăunător doar pentru cel care este vicios. Divinitatea nu a lăsat ca viciul unui om să dăuneze altui om, ci i-a dăruit fiecărui om puterea lăuntrică de a se detaşa de viciul altuia şi de a-şi clădi propria viaţă.

 

 

Cartea a noua

 

Nedreptatea este o impietate, fiindcă e contrară scopului pentru care ne-a creat natura universală – acela de a ne ajuta unii pe alţii. Minciuna, chiar şi cea fără intenţie, este de asemenea o impietate, fiindcă este împotriva naturii lumii, care este adevărul “şi este cauza primordială a tuturor lucrurilor ce sunt adevărate”. Săvârşeşte o impietate şi cel care caută plăcerea şi cel care fuge de durere, căci va ajunge să acuze natura  de vreme ce adesea cei răi se bucură de lucruri bune şi plăcute. Cel care caută plăcerea, în această căutare va comite şi nedreptăţi de dragul obţinerii lucrurilor plăcute. Fuga de durere aduce cu sine teama faţă de lucrurile rele ce se întâmplă în lume, ceea ce este o impietate.

 

Cartea a zecea

 

Natura a făcut ca orice să poată fi îndurat de către om, doar omul este cel care socoteşte că un lucru nu ar fi de îndurat, nu pentru că aşa ar fi, ci pentru că aşa îl percepe el.

 

Cartea a unsprezecea

 

Pentru a nu ajunge sub dominaţia vreunui lucru sau a unei plăceri, acestea trebuie împărţite în elementele lor pentru a vedea cât de neînsemnate sunt de fapt.

“Care e arta ta? De a fi bun. Şi cum se poate înfăptui mai bine altfel decât prin principii generale, unele despre natura universului şi altele despre alcătuirea cuvenită a omului?” (p. 177)

 

Cartea a douăsprezecea

 

Moartea nu are de ce să pricinuiască nefericire, pentru că ea vine la timpul cuvenit, e independentă de voinţa omului şi este utilă universalului, căci omul se transform în elemente ce întră în componenţa naturii universale, contribuind la reîmprospătarea ei permanentă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s