Heinrich Harrer – Şapte ani în Tibet

harrer_frankfurt_1997HH pleacă într-o expediţie în Himalaia în 1939. Când să revină în Europa este arestat împreună cu ceilalţi călători în apropiere de Karachi (pe atunci parte din India, Pakistanul nefiind încă separat). După trei zile află că Anglia declarase război Germaniei. Sunt duşi într-un lagăr de unde HH şi Peter Aufschnaiter încearcă să evadeze, dar eşuează. Sunt mutaţi apoi în alt lagăr. De aici evadează cu un italian, Marchese. După 18 zile sunt prinşi, dar HH reuşeşte să fugă din nou. HH este prins din nou, în satul Nelang. Peter Aufschnaiter încercase şi el să evadeze din nou, dar fusese de asemenea prins.

HH plănuieşte să evadeze din nou. De data aceasta fuge alături de mai mulţi deţinuţi: Peter Aufschnaiter, Hans Kopp, Bruno Treipel, Sattler, Rolf Magener, Heins von Have, dintre care primii 4 voiau să ajungă în Tibet, ca şi HH. Acesta din urmă merge separat de ei. Sattler a ajuns până în satul Nelang, dar nu mai avea putere să înainteze şi s-a întors în lagăr. De aici HH merge alături de Aufschnaiter şi Kopp. La 17 mai 1944 au ajuns la defileul Tsangchkla, la graniţa dintre India şi Tibet. În Tibet sunt primiţi cu ostilitate. Călătoresc în acest ţinut timp de 3 săptămâni şi tot timpul sunt somaţi să părăsească ţara. Sunt forţaţi să se întoarcă la graniţa cu India. Plănuiesc să reintre în Tibet. HH şi Kopp merg împreună, iar Treipel şi Aufschnaiter merg împreună pe altă cale. La un moment dat îl reîntâlnesc pe Aufschnaiter. Treipel se întorsese în India ca “englez”. HH, Kopp şi Aufschnaiter merg împreună la Gartok, unde primesc de la Garpön, un funcţionar de rangul al cincilea în aristocraţia tibetană, un paşaport care le permitea să călătorească în provincia Ngari.  Merg mai departe la Tradün unde fac o cerere de acordare a rezidenţei în Tibet. După trei luni încă nu primiseră niciun răspuns. Kopp decide să plece spre Nepal. După încă o lună HH şi Aufschnaiter sunt informaţi că nu li se permite să mai înainteze în interiorul Tibetului şi că trebuie să meargă în Nepal.

Crăciunul şi Revelionul îi prinde în localitatea Dzongka. Ajung apoi la Kyirong (=”Satul fericirii”) şi aici solicită din nou dreptul de a rămâne în Tibet, mai ales că aflaseră că ajuns în Nepal Kopp fusese trimis în India în lagăr. Războiul se terminase, dar HH şi A se temeau să revină în India. După Primul Război Mondial englezii desfiinţaseră lagărele din India abia după doi ani. HH şi A nu mai aveau acum de ce să ajungă la liniile japoneze şi voiau să meargă în China. Când a sosit clipa în care trebuia să plece în Nepal ei au plecat din satul Kyirong, dar au rămas tot în Tibet. Revelionul ’45-’46 îi prinde în drum spre Lhasa. La Lhasa ajung la 21 de luni de la evadare. Aici sunt găzduiţi de familia nobilului Thangme şi sunt trataţi cu ospitalitate. Îi cunosc şi pe părinţii lui Dalai Lama. Cel mai mare frate al lui Dalai Lama era şi el recunoscut ca reîncarnare a unui Buddha şi era lama (călugăr reîncarnare) la mănăstirea Tagshel. Alt frate – Gyalo Thündrup – făcea şcoala în China. Dalai Lama mai avea încă un frate mai mare – Lobsang Samten şi două surori, iar mai târziu i s-a mai născut un frate – Ngari Rimpoche, o altă reîncarnare.

Ministerul de Externe le acordă libertate de mişcare lui HH şi A. La trei săptămâni după ce fuseseră primiţi în casa lui Thangme se mută la Tsarong, şeful monetăriei naţionale.harrer-dalai-lama

La 16 februarie 1946 se împlinea o lună de când erau în Lhasa. Ei primesc însă şi vestea că nu vor mai putea rămâne în Tibet şi vor fi expulzaţi în India. Plecarea este apoi amânată de sciatica avansată de care suferea HH. După ce el începe să se deplaseze din nou construieşte o fântână arteziană în curtea lui Tsarong. A este solicitat să coordoneze construirea unui canal de irigaţii.  HH este şi el chemat să sistematizeze grădina ordinului Tsedrung, ai cărui călugări se aflau în anturajul imediat al lui Dalai Lama.

În aprilie 1946 un funcţîonar de la Ministerul de Externe îi anunţă că trebuie să plece din Tibet, boala lui HH nefiind vindecată, dar nici de natură să îi pună viaţa în pericol. HH şi A nu voiau însă să plece, ştiind că în India foştii lor camarazi încă mai erau în lagăre. Între timp HH mobilizează multă lume pentru a construi un teren de tenis. Sosesc un nou Crăciun şi Revelion. HH şi A primesc apoi o nouă misiune: să ridice randamentul unei uzine electrice care punea în mişcare maşinăriile monetăriei de stat şi alimenta sâmbăta casele unor înalţi funcţionari. HH dădea şi lecţii de tenis.

În 1947 are loc un mic război civil pornit de adepţii lui Reting Rimpoche, fostul regent, care abdicase, dar dorea să revină în poziţia anterioară. Răsculaţii sunt însă învinşi, iar despre fostul regent se află că a murit, fără a fi clare circumstanţele morţii sale.

HH şi A primesc o nouă sarcină: să alcătuiască un plan exact al oraşului Lhasa. La începutul primăverii lui 1948 HH şi A încep şi coordonarea lucrărilor de regularizare a apelor. HH se mută într-una din casele ministrului de externe – Surkhang.

În China războiul civil lua amploare, iar pentru a-şi sublinia neutralitatea Tibetul a decis expulzarea reprezentanţilor diplomatici chinezi, care de altfel au fost trataţi foarte bine şi la plecarea lor s-au organizat fastuoase petreceri de rămas-bun. China a interpretat însă gestul ca pe un afront, iar ulterior a început să facă ameninţări că va “elibera” Tibetul.

HH şi A lucrează şi la proiectul unei şcoli cu capacitatea de 1000 de elevi. Dalai Lama îl roagă pe HH să îi construiască şi o sală de spectacole (un mic cinematograf) la reşedinţa lui de la Norbulingka. Între HH şi Dalai Lama se leagă o prietenie strânsă, iar HH îi devine şi profesor. HH află şi cum ajunsese băiatul să fie recunoscut drept Dalai Lama. Acest titlu fusese dat de domnitorul mongol Altan Khan convertit la budism reîncarnării lui Chenresi, zeul îndurării. Băiatul era considerat a 14-a reîncarnare a lui Dalai Lama. Ce-a de-a 13-a reîncarnare murise în 1933. În 1935 regentul făcuse un pelerinaj la lacul Chö Kor şi acolo, privind apa despre care se spune că redă o mică parte din viitor, a văzut o mănăstire cu 3 etaje şi acoperişuri aurite, lângă care se afla o căsuţă ţărănească în stil chinezesc. În 1937 câteva grupuri formate din călugări şi câte un funcţionar laic pornesc în căutarea casei. Grupul condus de Kyetsang Rimpoche găseşte locul. Călugării se îmbracă în hainele servitorilor şi merg în casă la bucătărie. Acolo se aflau copiii familiei, iar unul dinte ei, pe atunci un băieţel de 2 ani, vine la ei, îl apucă de haină pe lama care purta rozariul celui de-al 13-lea Dalai Lama, spunând “Sera lama, Sera lama!”. Evident, băiatul nu avea de unde să ştie cine sunt călugării, care nici măcar nu erau îmbrăcaţi ca nişte călugări.  Călugării l-au mai supus unor teste. I-au arătat 4 rozariuri diferite, iar băiatul l-a ales pe cel al celui de-al 13-lea Dalai Lama, care de fapt nici nu prea atrăgea atenţia. A ales apoi şi alte obiecte ce îi aparţinuseră lui Dalai Lama: toba şi bastonul. Trupul băiatului corespundea şi el trăsăturilor reîncarnării lui Chenresi: avea urechile mari şi puţin îndepărtate de cap, iar pe bust avea urme ce indicau începutul celei de-a doua perechi de braţe ale zeului.

La 7 octombrie 1950 China a atacat frontierele Tibetului, pretextând că vrea să elibereze ţara de presiunile imperialiste. Dalai Lama este numit rege. În urma consultării unui oracol se decide ca Dalai Lama să se refugieze. Chinezii proclamaseră mai demult un alt suveran legal al Tibetului: Panchen Lama, cu 2 ani mai mic decât Dalai Lama. El era reîncarnarea lui Ö-pa-mes, care se află pe o treaptă superioară lui Chenresi în ierarhia reîncarnărilor lui Buddha, numai că pentru tibetani protectorul ţării lor este considerat Dalai Lama.

Dalai Lama pleacă din Lhasa în valea Chumbi, la 19 decembrie 1950. Familia lui, mai puţin Lobsang Samten, plecase spre India, stabilindu-se într-un bungalow din staţiunea Kalimpong. China cheamă la Peking o delegaţie diplomatică tibetană căreia îi transmite că acceptă libertatea religioasă a Tibetului şi administrarea internă a ţării de către Dalai Lama, dar cere în schimb ca ţara să fie reprezentată în afară graniţelor de China. Asta însemna de fapt intrarea armatei chineze în Tibet şi controlarea ţării.

În martie 1951 HH pleacă din valea Chumbi. A a decis să mai rămână în Tibet. HH nu a mai ştiut apoi nimic despre el timp de un an. Abia când s-a întors în Europa a aflat că A se stabilize în satul Kyirong.harrer-in-tibet

Dalai Lama s-a întors în vara lui 1951 la Lhasa. Până în toamna lui 1951 Tibetul fusese în întregime ocupat de trupe chinezeşti. Andrutshang, un khampa care avea multe proprietăţi, adună un grup de răsculaţi ce se opun terorii instaurate de chinezi. Până în 1958 armata lui Andrutshang ajunge la 12000 de khampa şi eliberează mai multe ţinuturi tibetane. Chinezii îi cer lui Dalai Lama să trimită împotriva răsculaţilor soldaţii gărzii sale personale. Dalai Lama invocă mai multe pretexte pentru a tergiversa. Chinezii încearcă să îi întindă curse pentru a-l omorî. El reuşeşte să fugă din palatal Norbulingka la 17.03.1959, profitând de o furtună de nisip. La 19 martie 1959 chinezii îl somează să iasă din palat. Neprimind răspuns bombardează palatul. La 20 martie 1959 chinezii anunţă că Dalai Lama a fost răpit de nişte bandiţi. Începe un conflict de 2 zile pentru cucerirea Lhasei, în care sunt omorâţi mai mult de 800 de tibetani.

La 31.03.1959 Dalai Lama a ajuns în India. În vara lui 1965 Panchen Lama a dispărut din viaţa publică. Se spune că ar fi fost executat.

Tsarong se refugiase şi el, dar în 1964 s-a întors la Lhasa şi a fost arestat, torturat şi apoi a fost ucis sau s-a sinucis.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s