Salman Rushdie – Copiii din miez de noapte

Salman Rushdie
Salman Rushdie

Aadam Aziz făcuse studii de medicină în Germania. Părinţii lui mor în 1918. În 1919 se căsătoreşte cu Naseem, fiica moşierului Ghani. Îndrăgostit de fată la început, devine ulterior dezamăgit de relaţia pe care o are cu ea. Au avut împreună 3 fiice – Alia, Mumtaz şi Emerald – şi 2 fii – Hanif şi Mustapha.

Emerald, cea mai frumoasă dintre surori, s-a căsătorit cu maiorul Zulfikar. Mustapha s-a căsătorit cu Sonia, care era pe jumătate iraniancă.

Mumtaz s-a căsătorit cu Nadir Han, secretarul personal al lui Mian Abdullah, fondatorul Congresului Islamului Liber. Simpatizanţii lui Mian Abdullah fuseseră atacaţi, dar Nadir Han reuşise să scape, iar Rashid, un servitor din casa lui Aadam Aziz, l-a adăpostit în toaleta stăpânului său. Nadir Han a fost descoperit şi lăsat să stea în casă, a început o relaţie cu Mumtaz şi apoi a urmat căsătoria. După doi ani de la căsătorie Mumtaz s-a îmbolnăvit, iar Aadam Aziz a descoperit că ea era tot virgină. Nadir Han era impotent.

Emerald se duce la maiorul Zulfikar şi îi dezvăluie ascunzătoarea lui Nadir Han. Acesta din urmă apucă să fugă înainte ca maiorul să ajungă la casa lui Aadam Aziz. Mumtaz s-a recăsătorit cu Ahmed Sinai, pe care îl iubea şi sora ei Alia, care îl cunoscuse la universitate. Alia a rămas toată viaţa necăsătorită. Ahmed Sinai a început să o strige Amina pe soţia lui. Au plecat împreună la Delhi, unde el începe o afacere cu muşamale şi pânzeturi. Membrii unei mişcări antimusulmane i-au incendiat depozitele. Ahmed Sinai decide să plece la Bombay, unde se lansează în afaceri imobiliare. În 1947 se mută într-una din locuinţele de pe moşia William Methwold. Amina a născut primul copil, un băiat, în noaptea de 14 spre 15 august 1947. Independenţa Indiei era proclamată la 15 august 1947. În acelaşi timp a născut şi Vanita, soţia clovnului Wee Willie Winkie. Femeia a murit din cauza unei hemoragii puternice. Ea fusese asistată la naştere de doctorul Bose şi moaşa Mary Pereira. Copilul Vanitei era de fapt fiul lui William Methwold, cu care îl înşelase pe soţul ei. Mary Pereira îi schimbă între ei pe bebeluşul Aminei şi pe cel al Vanitei, fiindcă voia să îi demonstreze de ce e în stare lui Joseph D’Costa, un infirmier din spital, care era de fapt atras de Alice, sora lui Mary. Fiul Aminei a fost numit Saleem, iar cel al Vanitei – Shiva. Winkie a murit la sfârşitul lui 1956 de cancer în gât (sau din cauza supărării).

Ahmed Sinai începe să bea. Se implică, fără succes, în afaceri cu tetrapozi din beton (pentru diguri). În 1948 se naşte şi Jamila, sora lui Saleem. Ea a fost poreclită Maimuţa de Bronz, din cauza părului arămiu pe care l-a avut până la 9 ani.

Alia pleacă în Pakistan, la fel şi Zulfikar şi Emerald.

Hanif vine la Bombay, unde spera să devină regizor. Se căsătoreşte cu Pia, o actriţă.

Saleem descoperă că mama lui vorbea la telefon cu Nadir Han. Când avea 9 ani, Saleem şi-a descoperit darul telepatiei, pe care a început să îl exploateze pentru a lua note mai mari la şcoală. El citea răspunsurile la teste în mintea profesorilor şi a lui Cyrus Dubash, un elev foarte bun, care locuia tot pe moşia Methwold.

Saleem se îndrăgosteşte de Evie Burns, fiica unui american. Ea era însă îndrăgostită de Sonny Ibrahim, alt băiat de la moşie. Sonny era la rândul lui îndrăgostit de Jamila, dar aceasta şi alte 3 fete l-au bătut după ce i-a trimis scrisori de dragoste Maimuţei de Bronz. Jamila nu fusese un copil aşteptat sau dorit şi cum Saleem se bucura de privilegiile primului născut, fata nu putea suferi oamenii care îşi manifestau iubirea faţă de ea.

Evie îi învăţa pe alţi copii să meargă cu bicicleta. Saleem nu avea bicicletă şi i-a îngăduit să o folosească pe a ei, dar el s-a ciocnit de Sonny şi au căzut amândoi, avariind bicicleta lui Evie.

Saleem merge în vizită la bunici şi Rashid îl învaţă să meargă pe bicicletă. La întoarcere îi arată lui Evie că ştie să conducă bicicleta, dar ea nu este impresionată. Furios, Saleem intră în mintea ei şi o vede pe Evie înjunghiind-o pe mama sa. Nu ştia ce să creadă: dacă a fost un vis al fetei sau o amintire reală. Ea a simţit că îi sondează foarte adânc mintea şi a început să-l urască. El în schimb nu a mai fost îndrăgostit de ea din acea clipă. Puteri supranaturale aveau şi alţi 1000 de copii născuţi în noaptea de 14-15 august 1947. Până în 1957 supravieţuiseră 581 dintre aceşti copii. Printre ei se număra şi Parvati, o fată născută într-o mahala din Delhi. Ea avea puteri de magician. Aceşti copii au înfiinţat Conferinţa Copiilor din Miez de Noapte.copiii-din-miez-de-noapte

Ahmed Sinai vinde toate proprietăţile şi începe să tranzacţioneze acţiuni.

Saleem se furişează în portbagajul maşinii mamei sale pentru a vedea unde merge de câte ori sună telefonul la ei acasă. Descoperă că ea se întâlnea cu Nadir Han într-o cafenea. El îşi luase numele de Qasim Han şi era candidatul oficial al Partidului Comunist din India.

Pisicile se înmulţesc necontrolat în Bombay şi intră în case pentru a bea apă. Evie Burns începe o vânătoare împotriva lor cu un pistol cu aer comprimat. Pentru a-şi răzbuna fratele, dar folosind pretextul apărării pisicilor, Maimuţa de Bronz o atacă pe Evie. După încăierare, Evie e trimisă în America de tatăl ei pentru a beneficia de o educaţie mai bună. După 6 luni ea îi trimite lui Saleem o scrisoare în care îi spune că s-a răzbunat pe Maimuţă înjunghiind o bătrână care apărase o pisică. Ea era de fapt furioasă că Saleem îi invadase mintea.

În 1958, Emil Zagallo, profesorul de educaţie fizică şi geografie râde de aspectul fizic al lui Saleem şi îl trage de un smoc de păr până i-l smulge, provocându-i o mică hemoragie. Profesorul părăseşte apoi definitiv şcoala. Nişte copii râd de Saleem, care rămăsese fără părul smuls de profesor, iar el, ca să o impresioneze pe o fată care-i plăcea, îi loveşte. Aceştia îl aleargă şi când vrea să se adăpostească într-o clasă, ei trag de uşă şi îi prind mâna, rupându-i o bucată dintr-un deget. Saleem are hemoragie şi e dus la spital, unde se constată că părinţii nu pot dona sânge pentru el, nefiind compatibili. Ahmed Sinai e convins că Amina l-a făcut pe Saleem cu alt bărbat. Când iese din spital, Saleem este dus la unchiul său Hanif. Sondând mintea mătuşii Pia, Saleem află că aceasta fusese iubita lui Homi Catrack, un bărbat care locuia la moşia Methwold. El o părăsise pe Pia pentru Lila Sabarmati, soţia comandantului Sabarmati, tot locuitori de la moşie. Saleem stă cu Hanif şi Pia 5 săptămâni. Băiatul îi trimite comandantului Sabarmati un bilet anonim în urma căruia bărbatul pune pe cineva să îi urmărească soţia. Aflând de infidelitatea acesteia îi împuşcă şi pe ea şi pe Catrack.

Tot în 1958, Hanif, care nu avea succes ca regizor şi nu se mai descurca financiar, se sinucide. Rudele lui vin să ţină doliu după el. Pia şi soacra ei, Naseem, se împacă. Naseem nu fusese de acord cu meseria Piei, care era actriţă. În a 22-a zi de doliu Aadam Aziz începe să dea în mintea copiilor. Avea 68 de ani, dar a murit în 1964. În a 37-a zi de doliu, Mary Pereira spune adevărul despre schimbarea bebeluşilor. Cum Ahmed Sinai se comporta din ce în ce mai urât, Naseem a convins-o pe Amina să ia copiii şi să meargă împreună în Pakistan. Naseem locuia deja acolo cu Zulfikar şi Emerald. În septembrie 1962 Amina a primit o telegramă prin care era anunţată că Ahmed este bolnav de inimă. Ia copiii şi merge la el. Ahmed îşi revine şi începe să se poarte frumos cu Amina, îndrăgostindu-se de ea. Pe Saleem îl duc la o clinică ORL unde este operat la sinusurile care îi creaseră mereu probleme, dar în urma operaţiei îşi pierde şi puterea supranaturală.

Familia se mută apoi în Pakistan, la Karachi, unde stătea şi Alia.

Maiorul în rezervă Aladin Latif, prieten cu Zulfikar, auzise de la acesta din urmă că Jamila avea o voce foarte frumoasă. El convinge familia fetei să o lase să devină cântăreaţă şi inventează povestea unui accident în care Jamila ar fi fost desfigurată, pentru a nu fi nevoită să cânte cu faţa descoperită, în văzul tuturor. Jamila are foarte mult succes. Saleem se îndrăgosteşte de ea şi îi declară dragostea, dar ea îl respinge. El începe să meargă la prostituate.

Naseem Aziz se mută cu Pia şi concesionează împreună o staţie de benzină.

Amina rămâne însărcinată la 42 de ani, iar Alia, ca să se răzbune, o face să se teamă de această sarcină. Amina îmbătrâneşte prematur. Fabrica de prosoape a lui Ahmed Sinai intră în declin.

Zafar, fiul lui Zulfikar, participă la manevrele militare din zona Rann-ului Kutch, care era controlat de pakistanezi. El şi alţi tineri începuseră să creadă că văd fantome, dar acestea erau de fapt contrabandişti. Când au o întâlnire cu contrabandiştii, Zafar era atât de speriat, încât a oferit un spectacol oribil scoţând sunete nearticulate. De supărare, când s-a întors în permisie în iulie 1965, i-a tăiat tatălui său gâtul cu un cuţit contrabandist, apoi a fost dus la închisoare. Emerald a plecat în Anglia.

Aladin Latif şi cele 7 fiice ale sale, Ahmed, Amina şi Alia mor în timpul unor bombardamente. Jamila scăpase pentru că era plecată să cânte pentru soldaţi. Saleem fusese înrolat printr-o intrigă a Jamilei, care voia să se răzbune pe el pentru iubirea lui pentru ea. Aflat în Bangladesh, la Dacca, în 1971, Saleem o întâlneşte pe Parvati-vrăjitoarea. Ea reuşeşte să îl ducă în India. Ajuns la Delhi, stă puţin în mahala şi apoi, după ce Parvati îi spune că l-a întâlnit pe Shiva, care va deveni ofiţer superior, merge la unchiul său Mustapha Aziz. Abia atunci află de moartea rudelor sale. Jamila fusese dată dispărută, dar Saleem visase că ea se retrăsese la o mănăstire creştină. De altfel, fata cochetase din copilărie cu creştinismul. Saleem a stat în casa lui Mustapha 420 de zile, până când mătuşa Sonia l-a surprins sărutându-se în camera lui cu Parvati. Mustapha avea acum pretextul potrivit să-l alunge pe nepotul său dezertor.

Saleem merge iar în mahala şi devine un fel de aghiotant al lui Picture Singh, liderul ghetoului, un magician îmblânzitor de şerpi. Parvati voia să se mărite cu Saleem, dar el nu putea să se apropie de ea, fiindcă vedea chipul desfigurat al Jamilei.

Shiva devenise maior şi era un afemeiat seducător, lăsând gravide o mulţime de femei, soţiile unor magnaţi. Una dintre aceste femei era Roshanara, soţia lui S.P.Shetty, un magnat al oţelului. Ea rămăsese de asemenea însărcinată cu Shiva, iar el o părăsise. La un timp după ce aventura lor se consumase cei doi s-au întâlnit şi Roshanara i-a spus că femeile nu fac decât să profite de el, râzând însă de faptul că e un om needucat. Din acel moment Shiva nu a mai umblat cu femei bogate. El a sedus-o pe Parvati şi a luat-o cu el din mahala. Totul a mers bine între ei timp de 4 luni, dar Shiva a început să se comporte foarte urât când Parvati l-a anunţat că este gravidă. De atunci, Shiva a început să meargă la prostituate şi să le lase însărcinate. Pe Parvati a dus-o înapoi în mahala. Picture Singh îl convinge pe Saleem să se însoare cu Parvati. Mai încercase, iar Saleem îl minţise că nu poate avea copii. Picture Singh i-a zis că acum ar avea şi prilejul de a avea un copil. Saleem bănuia chiar că Parvati rămăsese gravidă tocmai pentru a-l obliga astfel să se însoare cu ea. Căsătoria are loc pe 23 februarie 1975. După căsătorie au numit-o Laylah Sinai, iar copilul a fost numit Aadam Sinai. Shiva revine la un moment dat în fruntea unor trupe care demolează magherniţele din mahala. Parvati moare sub dărâmături.

Saleem dă în vileag existenţa Conferinţei Copiilor din Miez de Noapte. Toţi, inclusiv Saleem, sunt arestaţi şi sterilizaţi (prin extirparea testiculelor şi a trompelor uterine). Saleem află că Shiva se supusese unei vasectomii voluntare.

Saleem pleacă la Delhi, unde îi găseşte pe Picture Singh şi pe Aadam Sinai. Picture Singh merge la Bombay pentru a se înfrunta cu un rival, tot îmblânzitor de şerpi. Saleem îl însoţeşte. Acolo mănâncă un chutney al cărui gust îl recunoaşte imediat. Îşi dă seama că era gătit de Mary Pereira. Merge la fabrica de unde provenea chutneyul şi acolo descoperă că unitatea era condusă de Mary şi Alice Pereira. Aceasta din urmă se căsătorise cu un bărbat bogat, care murise apoi într-un accident de maşină. Saleem este angajat la uzină, unde o cunoaşte pe Padma, care vrea să se mărite cu el.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s